Acum şi în versiune cu 2 uşi: BMW X6 by Armortech

Autor: Oraan Mărculescu 14 iul. 2010 Tuning auto

Ruşilor le plac maşinile tari, iar pentru BMW X6 se pare că au făcut o pasiune specială.
După ce tunerul Met-R ne-a gratulat cu un X6 Interceptor foarte agresiv, iată că
Armortech le va împlini visul celor care voiau un adevărat
coupe SUV
, eliminând portierele din spate ale lui X6.

Armortech a transformat BMW X6 intr-un SAV Coupe, prin eliminarea usilor spate

Cine crede că e vorba de o modificare minoră, se înşeală,
deoarece Armortech a avut parte de o misiune dificilă. Astfel,
montantul central a fost mutat mai în spate cu 250
mm
, ceea ce a însemnat şi mici modificări sau ranforsări
structurale.

De asemenea, al treilea geam lateral (devenit acum al doilea) a
fost modificat total, fiind acum mai lung cu 200 mm. Interesant
faptul că, iniţial, s-a pornit de la ideea unei portiere cu montant
în culoarea caroseriei, dar în final s-a preferat păstrarea
stilului geamului fără ramă
, montantul fiind ascuns sub
geamul portierei.

BMW X6 Coupe adopta praguri laterale mari, dar poate fi echipat si cu alte accesorii

Pentru ca acest X6 Coupe să nu pară prea… golaş, Armortech a
adăugat nişte praguri laterale mari, cu fante de aerisire
pentru frânele spate
, dar şi de evacuare a căldurii
motorului, pe aripile faţă.

În rest, exteriorul nu este altfel modificat, dar
tunerul are în plan diverse accesorii
aerodinamice
. De altfel, cei care vor un X6 Coupe cu
adevărat potent, pot apela la un sistem de suspensii setat mai
sportiv, o evacuare modificată, un sistem de frânare de mare
performanţă sau diverse etape de upgrade pentru motoare.

BMW X6 Coupe are acum scaune fata cu spatarul inclinabil, pentru un acces facil in spate

În interior, principala modificare constă în adoptarea unor
scaune faţă modificate, stpătarul putându-se
înclina
pentru a permite accesul la locurile din spate. Nu
lipsesc diversele propuneri pentru tapiţerii din piele sau
ornamente interioare.

Să vedem dacă această propunere le va da idei
bavarezilor pentru o versiune coupe a urmaşului lui X6

sau, de ce nu, pentru frăţiorul acestuia, BMW X4. Până atunci, voi ce credeţi?

VĂ PLACE BMW X6 COUPE by
ARMORTECH?


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide